Canalblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
Publicité
DREPTATE PENTRU FLORENTINA
5 octobre 2010

Tot in apararea Florentinei

Comentariul nostru:

Trebuie din nou sa citam din parerile celor noua doctorite neonatologi care au cunoscut-o foarte bine pe Florentina:

"(Acestea) o cunosc pe asistenta Florentina Cârstea din anii de rezidenţiat, descriindu-o ca pe una dintre cele mai bune, care i-a învăţat multe secrete ale manevrelor medicale.

"Dăruirea ei şi simţul clinic au ajutat mulţi medici să pună copiii pe drumul cel bun în momente critice - pentru că într-o secţie de terapie intensivă aşa sunt majoritatea momentelor. Şi munca este de echipă. Această asistentă îngrijea în tură şi câte 17-18 copii prematuri şi/sau în stare critică, mulţi dintre ei ventilaţi mecanic. Era chemată de medici să-i însoţească la naşterile cu probleme chiar dacă nu era atribuţia ei în acel moment. Activitatea ei până la tragicul accident a fost fără reproş.

A făcut mult mai multe pentru copiii care i-au trecut prin mână şi pentru părinţii acestora decât este menţionat în «fişa postului». .

Potrivit acestora, (al celor noua doctorite, n.n) în sistemul medical nu există o "cultură" a procedurilor poate şi pentru că, din cauza lipsurilor, multe lucruri trebuiau improvizate: sisteme de drenaj, diverse piese ale unor aparate etc.

"Ştim că nimic nu poate scuza sau diminua tragedia şi că asistenta Florentina Cârstea răspundea de acei copii în fiecare din cele 720 de minute ale turei ei. Din păcate «sistemul» nu va fi trimis în judecată alături de ea pentru cele 12 minute în care greşeala ei s-a însumat cu greşelile altora care vor scăpa nepedepsiţi. Suntem dezolate deopotrivă pentru pierderea părinţilor, dar şi pentru această asistentă care a îngrijit cu dăruire sute de copii, mulţi mai mici de un kilogram, pentru care munca asistentelor este la fel de importantă sau uneori chiar mai importanta decât a medicilor.

Sperăm într-o justiţie corectă în afara presiunilor mediatice. Sperăm că nu va fi încărcată şi cu vina altora, cu furie şi cu ură.

Sperăm ca în urma acestui proces să nu le fie frică să mai meargă la serviciu tuturor medicilor şi asistentelor «singuri pe tura» în spitalele din România", mai spun cei nouă medici specialişti.

Deci asa departe s-a ajuns incat  doctorilor  le este  frica sa mai mearga la serviciu, asta daca nu esti Dr. Marinescu, directorul cu contacte sus puse si prieten cu dr. Oprescu.

"La rândul lor, asistentele de neonatologie, moaşele şi asistentele de obstetrică-ginecologie de la Maternitatea Giuleşti se declară "profund îndurerate de pierderea şi suferinţa copiilor implicaţi în tragedia întâmplată în secţia în care muncim, secţia de terapie intensivă nou-născuţi". Ele susţin că în cele mai multe ture, din lipsa de personal, o singură asistentă îngrijeşte toţi aceşti 15-20 copii. (Sublinierea noastra)

Si aici este un citat foarte important pentru cei care o vor apara pe Florentina Cirstea:

"Este deci de înţeles că după zeci de aborduri venoase (branule sau catetere centrale), ventilaţie, aspiraţie, recoltări, nutriţie parenterală (intravenos) şi enterală (gavaj), episoade de reanimare, se poate întâmpla, în cele 12 h de tură să fim nevoite să cerem ajutorul uneia din colegele din tură pentru supraveghere de scurtă durată, asistente care însă au în grijă la rândul lor alte secţii, ca cea de cezariene (20-25 copii), normoponderali (25-30 copii) şi prematuri la recuperare (10-15 copii).

Aceste asistente sunt solicitate încă să coboare şi la sălile de naştere sau sala de operaţii (cezariene), moment în care ele sunt nevoite să-şi lase copiii în grija altora. Cunoaştem toate fişa postului, pentru noi este un reflex să căutăm imediat înlocuitor dacă trebuie să părăsim salonul de nou-născuţi, dar se întâmplă destul de des în ultimul timp să nu avem pe cine... ni se cere să ne îndeplinim obligaţiile fără să ni se ofere şi posibilitatea concretă, fizică de a le aplica, de a le asigura",

Acest ultim paragraf al declaratiilor publicate in ziarul Cotidianul trebuie citit cu multa atentie deoarece reflecta exact atmosfera de lucru in care ani de zile a trebuit sa munceasca Florentina.

- Nicole

Publicité
Publicité
Commentaires
M
Ma bucur ca exista acum un blog pentru Florentina, unde putem sa ne spunem parerea, anume ca Florentina nu este vinovata si ar trebui sa fie eliberata IMEDIAT din inchisoare.Din pacate sistemul nostru juridic este total nedrept si daca n-ai pile sau bani, nu poti capata dreptate. Trist, dar asta e situatia aici la noi.
M
L-am citit cu placere si asi dori sa putem asigura pe Florentina ca nu este singura si ca noi luptam pentru dreptate. Libertatea ei este si libertatea noastra. Ce i s-a intmplat ei, aceasta inscenare se poate intmapla oricui. Nu este admisibil intr-o tara europeana ca o persoana ca ea sa fie inchisa in timp ce aceia in fucntii de conducere, adevaratii vinovati, care erau in masura sa procure fondurile desalarii, sunt liberi
S
Hi Necredinciosu,
I visited your great blog a few days ago and commented on the post entitled 'Esenţa civilizaţiei, să ne prefacem...' which I added to our link list immediately - have just done the same with your post written today. Good job!! We have to make more noise! Do you know any journalists we can bash with all our info, someone in the justice ministry who's trustworthy? Necredinciosu, do you have any idea what we can do to help Florentina's defence apart from writing, commenting and signing petitions? This is all fine but it is too silent. Unless we are published in the international and national press (have been twice but at the beginning of all this) we are not forceful enough for Florentina's release and the massive travesty of justice going on here.
Numai de bine
Sarah

PS. Feel free to reply in Romanian - Nicole and Florina and bilingual!
N
Dovada e aici:

http://www.sentinta.ro/articole/editorial/view/minicronica-nopTii-necredinciosu-zice-in-justitie-abjectia-se-intinde-ca-raia
F
This is an excellent post - shame you can't give it to aid the defence, for they seem to need all the help they can get... clear, straight to the point...I do so hope Floentina will see this one day and know how much care and support she has.
Keep proclaiming her innocence, right to a fair trial and investigation at liberty...there's not much else going on out there in terms of yelling on her behalf. It's an outrage that more noise isn't being made. As always, the adage, 'merge si asa'...
Good job!!
DREPTATE PENTRU FLORENTINA
Publicité
Derniers commentaires
Publicité